Make your own free website on Tripod.com

SURPRIZE NEPLĂCUTE

<< În mod tradițional, sezonul competițional pentru câini de rasă debutează cu o expoziție la București. S-ar putea spune că această manifestare își pune amprenta asupra întregului an competițional: după o iarnă de pauză, crescătorii abia așteaptă să se reîntâlnească, să se tatoneze, să vadă cum au evoluat câinii cu care s-au confruntat în sezonul precedent, să examineze exemplarele nou-apărute pe scena de concurs, să-și evalueze eventualii rivali, dar și să urmărească posibilii parteneri de montă pentru proprii lor câini.  Este, deci, ca un fel de “bal al debutantelor” din fiecare an, cu emoții și așteptări mari.  Pe de altă parte, manifestarea este destinată să atragă și un număr mare de spectatori, dintre care se pot “recruta” viitori membri ai asociației chinologice, spectacolul atâtor exemplare frumoase fiind cel mai propice mijloc de reclamă și promovare pentru achiziționarea unui cățel, care să facă din noul “cucerit” un viitor proprietar, ba poate chiar crescător de câini.

Pentru îndeplinirea acestor rosturi ale unei expoziții canine, ea trebuie să fie spectaculoasă, frumoasă, elegantă, caracteristici care se realizează cu destul de multe dificultăți și numai printr-o organizare excelentă, fără scăpări.

Din păcate, expoziția CAC din 16 martie, organizată de Asociația Chinologică a Municipiului București, nu s-a ridicat la nivelul acestor exigențe.  Organizarea a dat dovadă, în mod absolut surprinzător, de un diletantism evident, în totală contradicție cu tradiția de zeci, ba chiar sute de expoziții reușite pe parcursul îndelungatei istorii din existența A.Ch.M.B.

Să trecem în revistă câteva dintre cele mai crase și neplăcute deficiențe ale acestei manifestări.

De la bun început, ne-a frapat dezechilibrul evident al dispunerii ringurilor de concurs. Aici, probabil dintr-o dorință greșit aplicată de “estetică” formală, în pavilionul central au fost dispuse numai trei ringuri, dintre care unul ringul central, cel care, după cum se știe, rămâne nefolosit până spre după amiază!  În schimb, toate celelalte ringuri au fost înghesuite într-un spațiu mult mai mic, din care cauza au fost:

- prea mici, câinii aglomerându-se ca în piața Obor în zi de cumpărături pentru murături;

- prea apropiate între ele, lăsând un spațiu absolut insuficient pentru circulația oamenilor și a animalelor, ceea ce a dus la o viermuială insuportabilă și agasantă pentru toți cei prezenți – participanți și vizitatori în egală măsură (oare și organizatorii au resimțit disconfortul pe care l-au creat ?);

- complet contrar regulilor de, să îi zicem bun simț, nu au fost lăsate spații de staționare pentru concurenți, care au fost obligați să stea fie îndesați unii într-alții, pentru a avea certitudinea că nu-și pierd rândul, fie afară, în spațiu mai liber, dar cu obligația de a face minuni pentru a se ține la curent cu evoluția concursului – deci, tot un motiv de enervare latentă!

Tot teritoriul expoziției ne-a dus cu gândul la gospodăriile țărănești, în care toată familia se înghesuie într-o cămăruță mică, sufocantă, în timp ce “camera mare”, împodobită ca de sărbătoare, stă închisă, în așteptarea rarilor oaspeți de mare vază, care trebuie impresionați în mod corespunzător!  Numai că aici nu era vorba de sacrificarea membrilor propriei familii, ci de un deserviciu făcut unor concurenți și vizitatori plătitori – lucru care se pare că le-a scăpat complet din vedere organizatorilor bucureșteni, și anume că pentru banii încasați erau obligați să le asigure participanților cele mai bune condiții posibile, pentru ca expoziția să devină o plăcere, nu o corvoadă.

Panoul de orientare a lipsit sau, ce să zicem, a fost înlocuit de un fel de “avizier de întreținere la bloc”, mic, meschin, greu de văzut și urmărit.

Cât despre informațiile de pe panourile de ring – ce să mai vorbim – priviți ilustrațiile și vă veți convinge de, să ne exprimam delicat – sărăcia lor, condimentată, însă, cu reproduceri grafice absolut originale ale unor nume de rase! (N.R. Se scrie: SCHNAUZER, PINSCHER, DOBERMANN,etc !).

O altă dezamăgire majoră a fost însuși catalogul, cartea de vizită a expoziției.  Rareori ne-a fost dat să fim puși la asemenea munci de căutare ca în cazul catalogului CAC din 16 martie!  Oare să fi fost de vină numărul prea mare de câini înscriși, sau de această dată culegerea catalogului a fost dată pe mâna unui începător în ale lucrului pe calculator?  Este aproape imposibil să găsești la o prima răsfoire rasa sau câinele pe care îl cauți.  Răbdarea îți este pusă la grea încercare: denumirile raselor nu sunt evidențiate în nici un fel, câinii sunt înșirați unul după altul fără spațiu între rubrici, numele câinilor sunt mai puțin vizibile decât cele ale crescătorilor ori proprietarilor, care, la rândul lor, se pot confunda cu ușurință, separația între diferitele grupe FCI este iluzorie, tot textul este cules cu aceleași caractere, fără nici un fel de diferențiere sau marcare, prin care ar fi trebuit date puncte de reper privirii în efortul de a găsi ce caută.  Pe scurt, catalogul este un fel de ciornă prost culeasă, eventual un exemplar de lucru pentru organizatori, dar în nici un caz un volum de referință al expoziției!  Fără a mai vorbi de defectele de legare, cu unele pagini prinse cu susul în jos, chiar de la începutul volumului.  Surprinzător este și faptul că nu s-a considerat necesar să se includă anunțuri și materiale promoționale ale diferiților crescători interesați, având în vedere că un asemenea catalog nu trebuie să fie o simplă înșiruire de cifre și nume, ci și o lucrare de referință, la care să se raporteze posesorii de câini pentru diferite informații.  Păcat de atâta muncă inutilă.

Și, parcă pentru a încununa confuzia generală, organizatorii au mai apelat la unele inovații: de exemplu, secretariatele expoziției și respectivele lor atribuții.  De obicei, distribuirea cataloagelor și a numerelor de concurs cădea în sarcina secretariatului general, amplasat aproape de intrarea pe terenul expoziției.  De această dată, secretariatul general a fost gândit mai mult decorativ, cu atribuții aproape inexistente.  În schimb, cataloagele și numerele de concurs au fost pasate la secretariatele de ring, care au fost însărcinate cu distribuirea lor.  Dacă revedem observațiile de mai sus cu privire la sistemul de orientare pe teren, este ușor de imaginat ce haos brownian s-a creat în timp ce diverșii stăpâni de câini, cu animalele lor cu tot, au pornit în căutarea ringurilor de care aparțineau, în încercarea de a intra în posesia catalogului și a numărului de concurs.  În atmosferă plutea, palpabilă, o senzație de exasperare suprimată, ba uneori chiar verbalizată.  Ca să nu mai pomenim de strangularea creată permanent la unica ușă de acces (de mărimea unei uși de apartament) în spațiul supraaglomerat al pavilionului “secundar”.  Iar dacă tot vorbim despre intrarea în expoziție, este cel puțin surprinzătoare absența punctului de control sanitar-veterinar care, după toată știința noastră, este obligatoriu ca masură de protecție pentru toți participanții.  Pe de altă parte, tot anormală ni se pare admiterea în directa vecinătate a câinilor concurenți a “standurilor” improvizate pentru vânzarea de pui (unii cu vârste extrem de mici, poate 5-6 săptămâni), practică pe care nu o putem califica decât ca încadrându-se în categoria “fabrică de câini” (“puppy mill” este termenul de origine – suntem convinși că știm cu toții despre ce este vorba).

Și, din păcate, încă n-am terminat.  Ajungem acum la capitolul “personal” al expoziției.

Într-adevar, știm cu toții că este dificil să găsești voluntari bine pregătiți pentru funcția de secretar de ring, care este pretențioasă și obositoare: trebuie să ai capacitate de concentrare și atenție, să fii în stare să scrii repede, corect și citeț, să rămâi calm în orice circumstanțe (ne întâlnim frecvent cu stăpâni de câini agasați, nervoși, pisălogi, dar au și ei dreptatea lor!), să-ți păstrezi zâmbetul încurajator și binevoitor.  În sâmbăta expoziției bucureștene, ocuparea acestor locuri nu a strălucit prin persoane adecvate cerințelor: este inadmisibil ca un secretar de ring să nu fie familiarizat cu “dicționarul de termeni” dintr-un concurs canin, și să nu știe ce înseamnă RPJ (să traducem pentru necunoscători: titlul România Prim Junior), inventand în locul lui prescurtarea RRI!  Este de datoria noastră să reamintim că fișa de arbitraj este documentul esențial în “dosarul de cadre” al câinelui nostru, iar completarea exactă și fără greșeli a acestuia este obligatorie.  În definitiv, participantul plătește taxa de înscriere în primul rând pentru a i se asigura un arbitraj ireproșabil, profesionist, consemnat într-o fișă de arbitraj limpede și concludentă.  O altă greșeală de neiertat este și omisiunea de efectuare a tuturor examenelor cuprinse în taxa de înscriere a câinelui: sunt expoziții la care se arbitrează concomitent pentru CAC și/sau CACIB, calificativ de club și / sau selecție.  Este inadmisibil ca la secretariatul de ring să nu existe, sau să nu se țină cont de probele la care este înscris candidatul canin, iar refuzul de recuperare a omisiunii este incalificabil, așa cum s-a petrecut la CAC-ul de la București.

Iar dacă satisfacția participanților de a pleca acasă cu un catalog frumos și util, demn de păstrat în biblioteca la capitolul “succesele câinelui meu”, cu care să se mândrească și după ani de zile, le-a fost întunecată de volumașul acela indescriptibil, cu regret trebuie să spunem că nici la secțiunea premii expoziția CAC de început de sezon 2002 nu a strălucit deloc.  Ca la prea puține concursuri, și acelea de anvergură modestă, nu au existat premii de participare; cât despre recompensa în hrană a concurenților nici nu merită menționată.  A.Ch.M.B. nu și-a recompensat concurenții nici cu panglici, nici cu cocarde, nici măcar cu simplele cupoane colorate pentru diferitele calificative și titluri, ca simboluri ale reușitei.  Tristă sărăcie de început de an.

Să nu fim însă nedrepți: expoziția a avut și părțile ei bune – o participare remarcabilă, atât ca număr, cât și ca standard de calitate a exemplarelor prezente, și o serie de cupe din cristal, de un design cu totul special, care s-au distins față de obișnuitele cupe metalice de până acum.

Oricum, sperăm că este vorba numai de un caz izolat de organizare defectuoasă, și că Asociația Chinologică a Municipiului București ne va convinge că nu se caracterizează prin lipsa de considerație față de membrii ei cotizanți și se va revanșa față de aceștia, ca și față de ceilalți crescători din țară și de toți iubitorii de câini care vor să urmărească expoziții la nivel realmente european, apelând la următoarele sale manifestări la resurse organizatorice și de personal la înălțimea standardului celei mai importante asociații chinologice române. >>

 

Autor: Maria-Pia Luttmann

Articol preluat din revista GHIDUL CANIN nr. 4 / 13 2002