Make your own free website on Tripod.com

leaf CARPATHIAN SHEPHERD DOGS leaf

[ Carpatin ] [ Mioritic]  [ Dog show "Pastorala"1998 ]  [ Dogs in Romania website ]  [ Home ]


CÂINII DE RASĂ CIOBĂNESC ROMÂNESC CARPATIN
~ Istoric și evoluție ~

Toate popoarele cu tradiții în păstorit și-au selecționat de-a lungul secolelor câinii proprii, necesari acestei activități.

Astfel, și crescătorii români au selecționat, dintre infinitele varietăți de câini folosiți la stână, pe aceia considerați mai valoroși în sensul că erau mai eficienti. Exemplarele apreciate puteau fi, desigur, unicate din punct de vedere fenotipic, dar puteau face parte dintr-un efectiv relativ omogen de asemenea câini.

Crescătorii români documentați și cu idei novatoare au înțeles, încă din anii 1920, necesitatea omologării acelor câini ciobănești autohtoni care reprezentau prin omogenitatea caracterelor o rasă, desigur în forma sa primară, dar care trebuia să fie în același timp reprezentativă pentru întreg teritoriul românesc. Desfășurând o activitate individuală, sau realizându-se diverse colaborări, anumite demersuri ale crescătorilor au condus la înființarea unor organizații de profil dintre care trebuie amintite „Societatea pentru îmbunătățirea rasei canine din România“ și „Asociația proprietarilor de câini de rasă din România“, organizații care aveau înscris în statutele lor, printre altele, și „asigurarea bunei selecțiuni a câinelui românesc național“.

Oprindu-ne puțin asupra formulării dezideratului propus la aceea vreme, s-ar putea crede, la prima vedere, că a fost folosit un pleonasm în caracterizarea câinelui autohton prin alăturarea succesivă și imediată a cuvintelor românesc și național, al căror înteles pare a fi identic dacă facem aceste precizări din interiorul granițelor românești. În realitate, această formulare întâlnită și în alte referiri de acest gen era folosită deliberat, în scopul accentuării caracterului autohton –„românesc“, și al caracterului reprezentativ pentru întreaga națiune română – „național“ al câinelui la care se facea referire.

Potrivit precizărilor scrise în Revista științelor veterinare - nr.2/februarie 1934, eforturile mari în această direcție au fost depuse de „Societatea pentru îmbunătățirea rasei canine din România“ încă din anul 1928 „prin concursuri, premii, reclame, etc… reușind să obțină, dacă nu rezultate hotărâtoare, cel puțin să trezească, deocamdată, interesul marelui public și al proprietarilor crescători în special, asupra câinelui ciobănesc românesc", după cum menționează Dr. G. Rădulescu-Calafat.

Fiind considerată o problemă suficient de importantă și de către Institutul Național Zootehnic, acesta și-a înscris în programul său începând cu anul 1931 „crearea câinelui nostru ciobănesc național“, adică depistarea și stabilirea tipului cel mai reprezentativ al câinelui nostru românesc, ciobănesc și în același timp național, precizare făcută în articolul „Câinele ciobănesc român“ publicat în revista Carpații nr.6/1937 de către Dr. G. Moldoveanu de la Institutul Național Zootehnic. Pe baza studiului realizat asupra câinilor ciobănești românești existenți în acea vreme, Institutul Național Zootehnic ajunge la concluzia că cel mai reprezentativ tip de câine ciobănesc românesc este derivat din ramura de câini preistorici denumită „Canis matris optimae“ despre care precizează că „a trăit prin epoca bronzului și este considerat strămoș al tuturor câinilor ciobănești actuali“. De altfel, același Institut Național Zootehnic a elaborat în 1934 primul proiect de standard pentru câinele ciobănesc românesc și în 1937 un al doilea, din conținutul cărora reies următoarele : „Profilul nasului este drept… și formează cu linia frunții un unghi obtuz și abia perceptibil“, care împreună cu celelalte elemente ale capului descrise de aceste standarde arată, fără posibilitate de interpretare, că este vorba de un cap de tip lupoid. În continuare, potrivit acelorași proiecte de standard, se precizează că portul cozii în mod obișnuit la această rasă este „în jos“ sau „ușor îndoită în sabie“ putând să fie și ridicată, dar niciodată „covrig“ sau „colac“, ceea ce indică clar că este vorba despre o rasă de câini aparținătoare familiei derivată din ramura „Canis familiaris matris optimae“.

În sprijinul aceleași idei, un reputat chinolog din perioada respectivă, Mihai Moșandrei, publica în revista Carpatii nr.10/1937 articolul „Contribuțiuni la standardul cânelui ciobănesc român“ în care precizează că alături de câinele ciobănesc autentic, denumit „câne ciobănesc carpatin“, în zonele muntoase de la noi din țară mai există și „zăvodul nostru“ de origine molossoidă. De aceea, autorul consideră necesar că „zăvodul nostru trebuie, prin un definitiv standard, bine deosebit de ciobăneștii carpatini, lupoizi“. Tot același autor scrie în continuare: „Iată de ce credem că la punctul I al standardului nu ar fi de prisos să se adauge: tip lupoid“.

Odată cu textele scrise în revistele vremii au fost publicate și fotografiile unor câini considerați a fi reprezentativi pentru rasa aflată în forma sa primară de selectie; astfel în Revista științelor veterinare nr.2/februarie 1934 este publicată fotografia „Câinelui ciobănesc proprietatea colonel Manolescu“ (Premiul I la a 4-a Expoziție canină din București-1931“. De asemenea, coperta revistei Carpații nr.6/iunie 1937 reda fotografia unui „Câine ciobănesc de Muscel“, iar în interiorul revistei sunt prezentate mai multe fotografii ale unor câini aparținători rasei descrisă în articolul „Cânele ciobănesc român“ al Dr. G. Moldoveanu; în aceeași revistă apare în trei ipostaze fotografia unui alt „câne ciobănesc din județul Muscel“ precum și fotografia unui câine despre care nu se fac comentarii, dar care este evident de aceeași rasă. În aceeași ordine de idei, în revista Carpații nr.10/1937 în articolul semnat de chinologul Mihai Moșandrei este prezentată și fotografia câinelui „Haiduc, câne ciobănesc carpatin, proprietatea Dlui. G. Ionescu-Brăila,…provenind din munții judetului Argeș“. Toate aceste argumente demonstrează că este vorba despre un tip precis de câine ciobănesc românesc care reprezintă, în mod cert, o rasă distinctă denumită, încă din perioada anilor 1934-1937, carpatin.

Referitor la acest tip de câine ciobănesc românesc, care este indiscutabil o rasă distinctă, însuși marele specialist chinolog Von Stephanitz îi recunoaște apartenența la teritoriile românești considerându-l propriu atât zonei Dobrogea cât și Transilvaniei. Așadar, tipul de câine ciobănesc românesc evidențiat de el ca fiind reprezentativ pentru teritoriile românești, cel recunoscut de crescătorii de marcă ai vremii, și cel confirmat de către Institutul Național Zootehnic prin elaborarea primului proiect de standard în 1934, este unul și același tip de câine, câinele ciobănesc autohton cu răspândire pe întreg teritoriul României. Acest tip de câine a fost denumit, încă din anii 1920-1930, „câinele ciobănesc românesc național“ și din anii 1934-1937 „câine ciobănesc carpatin“, iar descrirea rasei din ambele proiecte de standard mentionate nu lasă nici cea mai mică posibilitate de a se crede că ar putea fi un câine de tip molossoid.

În urma evenimentelor politico-sociale din anii 1940-1960 (al II-lea Război Mondial, comunizarea României, etc.) preocuparea pentru promovarea câinilor de rasă ciobănești românești a cunoscut o relativă stagnare până în anul 1974 când, în cadrul Expo AVIROM '74 au fost prezentate patru exemplare de ciobănești românești provenind din jud.Suceava, dar care nu au fost nominalizați ca aparținând unei rase anume. Inițiativa aparținând unor chinologi care nu s-au dedicat în exclusivitate acestei rase, a determinat abordarea doar la modul general, și chiar superficial, a problematicii referitoare la câinii ciobănești românești de rasă. Dovada o constituia insuși modul de referire la adresa câinilor ciobănești românești care, deși alcătuiesc o mare categorie de câini având aceeași utilitate (paza și apărarea turmelor de oi sau a cirezilor de vite), se prezintă într-o infinitate de tipuri și varietăți fapt care nu permite abordarea generală a „ciobănescului românesc“ cum adeseori se mai exprimă și în prezent unii chinologi.

Nu de puține ori, specialiști ai chinologiei românești de astăzi, referindu-se la marea categorie a câinilor ciobănești românești ca la o singură rasă în cadrul căreia disting totuși două „varietăți“ denumite Carpatin și Mioritic, consideră că aceste „varietăți“ cuprind într-un mod exhaustiv întregul efectiv de câini ciobănești românești, atât selecționați cât și rezultați din monte întâmplătoare și mai ales necunoscute. Încă se mai fac confuzii, chiar în manifestări expoziționale cu pretenții, între câinii ciobănești fără rasă de la stână și câinii ciobănești românești de rasă, selecționați după criterii riguroase de ani și ani de zile și a căror reproducere s-a realizat numai pe baza calificativelor corespunzătoare obținute în urma arbitrajelor în expoziții. Din necunoașterea specificului păstoritului de la noi și caracterelor de rasă a acestor câini, adeseori s-a scris sau s-a spus de la microfonul expozițiilor că „doi ciobănești românești pot conduce o turmă de mioare“, afirmație care constituie un mare fals ce creează deservicii CÂINILOR CIOBĂNEȘTI ROMÂNEȘTI DE RASĂ, câini care au ca singură utilizare paza și apărarea turmelor de oi și nu "conducerea" lor, mai ales pe terenuri accidentate cum sunt cele din munții Carpați.

Cu o astfel de abordare, Expoziția chinologică republicană desfășurată în 1979 pe stadionul Republicii, în organizarea Filialei chinologice a municipiului Bucuresti, a fost deschisă printr-o paradă a „minunatului nostru câine ciobănesc“, fiind „recunoscute“ două „variante“ denumite Mioritic și Carpatin. La respectiva expoziție s-a organizat și concursul „Cel mai frumos câine ciobănesc românesc“, unde „s-a decernat premiul I pentru cel mai frumos Carpatin , câinelui George, proprietatea lui Ilie Bogdan din județul Bistrița-Năsăud“. La finele anului 1979, părerile specialiștilor aflați în fruntea chinologiei românești se divid și se încearcă o formulă de compromis prin adoptarea unor denumiri hibrid pentru cele două rase ce urmau a fi selectionate. Potrivit denumirilor folosite în Almanahul satelor apărut la finele anului 1979, rasele urmau să fie denumite Zăvodul carpatin și Baracul mocănesc (!!??). Din fericire, se revine și la Expo- pastoralis Rucăr 1980 , sunt folosite din nou denumirile Carpatin și Mioritic. Aici s-au efectuat măsurători la cele două „varietăți“ în urma cărora s-a constatat la Carpatin că înălțimea la greabăn la masculi era între 60 și 66 cm, iar la femele, una singură fiind considerată reprezentativă, a fost de 53 cm. Acest fapt demonstrează, încă o dată dacă mai era nevoie, că erau acei câini ciobănești românești carpatini autentici și nu câini molossoizi.

Pe baza experienței referitoare la acești câini, acumulată în mai mulți ani, la Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud a început o activitate de selecție a câinilor de rasă ciobănesc românesc Carpatin încă din anul 1980, bazată pe constatările și concluziile predecesorilor, cu respectarea adevărului istoric și științific. Pentru aceasta s-a lucrat cu mai mulți câini carpatini de tipul celui premiat la Expoziția de la București în 1979, câini care corespundeau cel mai aproape descrierilor anterioare la care am făcut referire. Datorită ascendenței lor genealogice necunoscute, calitatea unor produși obținuți nu a fost cea dorită, aceștia prezentând unele caractere mai puțin omogene și atipice rasei. Astfel, crescătorii din Bistrița și ulterior și din alte centre, au renunțat să mai lucreze cu exemplare cu origine total necunoscută. Pentru fixarea caracterelor de rasă la efectivul aflat în atenție, s-au folosit un mascul din jud. Bistrița-Năsăud, unul din jud. Mureș și unul provenit din jud. Argeș, chiar de la Rucăr, toți acești masculi aparținând aceluiași tip de câine, ciobănesc românesc carpatin.

În luna mai a anului 1981 s-a organizat la Rădăuți o expoziție canină în vederea standardizării „raselor de câini ciobănești românești, denumite Carpatin și Mioritic“. În urma acestei expoziții s-a încheiat un proces verbal care a fost făcut public… dupa un an (!), fiind publicat, alături de proiectele de standard ale celor două rase, în revista Câinii nostrii din mai 1982. Este regretabil faptul că acele „măsurători biometrice efectuate sub îndrumarea Centrului Republican de Reproducție și Selecție a animalelor“ nu au fost făcute publice, iar lucrul cel mai surprinzător a fost acela că pentru rasa „Ciobănesc românesc Carpatin“ proiectul de standard adoptat și publicat de către A.Ch.R. începea astfel: „Carpatinul este un câine masiv, de talie mare, derivând din grupa Molossus… “, prin aceasta anulând toate cercetările și constatările efectuate în decursul întregii perioade anterioare. Astfel, rasa de câini Ciobănesc românesc Carpatin sau rasa Carpatin —fiind cunoscută sub ambele denumiri — nu mai avea nici un trecut, iar toate argumentele istorice și științifice erau nesocotite. Mai mult, proiectul de standard care dorea să definească o rasă românească, națională avea în vedere un efectiv redus de câini ciobănești, propriu doar unei singure zone la acea vreme și în mod cert neîntâlnită în restul țării. De asemenea, acel proiect de standard atribuia într-un mod nedrept denumirea de Carpatin unor câini total diferiți de adevărații câini Ciobănești românești Carpatini.

Așa se explică apariția celor două curente de opinie, unul bazat pe argumentele istorice și științifice prezentate până acum, care demonstrează că acest câine este de tip lupoid, autohton și reprezentativ întregii națiuni române, curent susținut de crescătorii din cadrul C.N.C.C.R.C.R.C., iar celălalt curent favorabil părerii că este un câine de tip molossoid și insușit de către alte cluburi care nu au fost interesate de aprofundarea acestei probleme.

Luând în considerare arealul în care este întâlnit, argumentele prezentate și experiența crescătorilor din diferite zone ale tării, se poate afirma, fără nici o reținere și fără teama de a greși, că ciobănescul românesc Carpatin este câinele care este crescut și selecționat de crescătorii reuniți în cadrul C.N.C.C.R.C.R.C. și descris de standardul reactualizat în anul 2000, standard revazut si adaptat in colaborare cu A.Ch.R. la data de 24.11.2001,conform modelului F.C.I. 

Vasile Turculeț        
președinte C.N.C.C.R.C.R.C.

Club Standard Istoric 

Carpatin ] [ Mioritic]  [ Dog show "Pastorala"1998 ]  [ Dogs in Romania website ]  [ Home ]